„Cu băncile clasice pe care le știe toată lumea, sincer, n-am fost mulțumit. Sunt prăfuite și greoaie. Vivid este modern, digital, rapid, incredibil de rapid. De aceea am început și de aceea am rămas.”
Henoch Förster, fondator și CEO, Bolzplatzkind
Podul de deasupra apartamentului mamei sale din Hamburg încă miroase a lemn. Henoch Förster revine din când în când, așa cum fac fondatorii când au nevoie să-și amintească unde a început afacerea. Acum zece ani, printre zeci de cutii de carton stivuite câte cinci și șase, împacheta tricouri de mână și le ducea pe jos cinci sute de metri până la poștă. Brandul se numea Bolzplatzkind și aproape nimeni nu auzise de el. Astăzi, aproximativ șaptezeci de clienți din Germania și-au tatuat permanent logoul pe corp, iar brandul vinde streetwear cu tematică de fotbal dintr-un mic sediu din centrul Hamburgului.
După zece ani, brandul este mai mare decât fondatorul, și exact asta e ideea, spune Förster.
Un nume scris într-o duminică ploioasă la Bamberg
Henoch Förster ar fi trebuit să învețe. În schimb, într-o duminică ploioasă după-amiază, într-o sală a universității din Bamberg, în Bavaria, scria un text despre Bolzplatz, terenurile peticite și îngrădite pe care cresc copiii pasionați de fotbal din Germania. Cuvântul Bolzplatzkind, „copilul de pe Bolzplatz”, s-a născut din acel text. L-a căutat pe Google, să vadă dacă îl mai folosise cineva. Nimeni. A postat textul pe Facebook. Oamenilor le-a plăcut. Nu exista niciun produs, niciun logo, niciun magazin. Doar un cuvânt și o poveste.
I-a luat cam un an și jumătate să treacă de la „ar fi un cuvânt bun” la „ar trebui să fie pe un tricou”. A lansat Bolzplatzkind pe 1 septembrie 2015, iar site-ul și toate canalele sociale au pornit în aceeași zi. Cum descrie chiar el, era în căutări: o primă facultate începută și abandonată, apoi o școală profesională, apoi o a doua facultate. Bolzplatzkind a fost momentul în care căutarea s-a oprit.
„Să-ți transformi hobby-ul în meserie este cel mai bun sentiment pe care îl poți avea. Noi, fotbaliștii, am visat toți să devenim profesioniști. Cei mai mulți n-am reușit. Nici eu. Dar azi pot spune că îmi câștig existența din fotbal. E un vis.”
Henoch Förster, fondator și CEO, Bolzplatzkind
Logoul pe care nu l-a desenat nimeni intenționat
Logoul Bolzplatzkind este atât de simplu încât majoritatea oamenilor cred că a fost gândit așa din prima zi. Nu a fost. Ideea inițială a lui Förster era să scrie cuvântul pe trei rânduri, Bolz / Platz / Kind, ca pe coperta unei cărți. Prietena lui de atunci i-a spus că nu merge. A ascultat-o.
Apoi a venit ploaia din Berlin. Prins de o aversă de 20 de minute într-o curte interioară, a intrat în cel mai apropiat magazin, unul de ochelari, ca să aștepte să treacă. Vânzătoarea, studentă la artă și design, i-a ascultat ideea de brand și i-a arătat lucrul evident pe care el nu-l văzuse: barele verticale ale lui B și D erau deja două bare de poartă. „Folosește liniile din exterior ale lui B și D”, i-a sugerat ea. „Trage-le în sus (acelea sunt barele), apoi pune transversala deasupra. Și ai o poartă.”
S-a dus acasă, a dormit prost („coșmaruri adevărate cu logouri, pe bune”) și l-a desenat a doua zi dimineață. Punctul de după cuvânt a rămas; făcea deja parte din logotip. Acum are rol dublu: o minge care trece pe lângă poartă. Partea asta îi place cel mai mult lui Förster.
„Trei oameni din o sută cred că scrie «Bolzplatzkino» și că e un ecran de cinema. Aceia, vă rog, nu vor fi clienții mei. Un fotbalist recunoaște imediat poarta și mingea, care în cazul ăsta trece pe lângă. Pentru că Bolzplatzkind nu e mereu perfect. Viața nu e mereu perfectă.”
Henoch Förster, fondator și CEO, Bolzplatzkind
Streetwear, nu echipament sportiv, iar diferența contează
Ești tentat să spui că Bolzplatzkind este un brand de fotbal și să te oprești acolo. Förster te va corecta. Hainele nu sunt pentru teren. Sunt streetwear, pentru restul săptămânii, partea din viață în care vrei să intri într-o cafenea și să arăți discret ce fel de om ești. „E vorba să arăți, în afara terenului, în viața de zi cu zi: sunt fotbalist, sunt de pe Bolzplatz. Am un anumit caracter și asta vreau să exprim.”
Clientul este constant și bine definit: cineva care a crescut pe un teren de cartier, care știe ce înseamnă să joci în ploaie sau în noroi și care are un anumit Understatement în felul în care se îmbracă. Cele mai vândute produse sunt negre, albe și gri. Bolzplatzkind vinde și piese colorate, dar produsele de bază se vând mai bine decât orice altceva, în fiecare sezon, ceea ce Förster citește ca pe o declarație destul de directă despre cine este publicul lui.
Materialele contează pentru el. Fair trade acolo unde se poate. Bumbac organic acolo unde furnizorul îl oferă. Poliester reciclat acolo unde nu. Nu este, cum spune chiar el, ideologic în privința asta (nu va refuza să vândă ceva ce nu există în variantă organică), dar alegerea este deliberată. „Țin la asta de când am fondat brandul, în 2015”, spune el. „Face parte din filozofia și din caracterul brandului.”
Cum se construiește de fapt un brand: prin alți oameni
Unii fondatori vorbesc despre comunitate ca despre un canal de marketing. Förster vorbește despre ea ca despre lucrul care a construit brandul de la bun început. „Nu poți construi un brand singur. Oamenii spun «wow, tu ai inventat asta». Sigur. Dar cel care dezvoltă cu adevărat un brand este comunitatea. Fără comunitate, un brand nu există; nu are nicio valoare.”
Postează zilnic, de zece ani, și și-a construit primul public redistribuind fotografiile clienților într-o perioadă în care nu mai făcea nimeni asta. „Nu conta dacă poza era pixelată. Voiam să le dau oamenilor ăstora o scenă: să fie văzuți ca Bolzplatzkind.” Primul avânt a venit din comunitatea care se sărbătorea pe sine; brandul a fost lentila.
„Încă mi se pare ireal. Când cineva îmi trimite o poză și-mi spune «mi-am tatuat logoul tău», aproape că mă simt vinovat. Adică, ce-ai făcut? Acum îți sunt dator.”
Henoch Förster, fondator și CEO, Bolzplatzkind
Două momente i-au arătat că brandul trecuse în cultura mainstream. Primul a fost un telefon plin de capturi de ecran de la prieteni, după ce Daniel Aminati a purtat unul dintre tricourile lui în emisiunea TAFF de pe ProSieben. „Hei, brandul tău e pe Pro7.” Comenzile au venit chiar în aceeași seară. Al doilea a fost momentul în care l-a văzut pe Marco Reus, pe atunci starul în ascensiune al BVB și jucător al naționalei Germaniei, purtând un tricou Bolzplatzkind. „A trebuit să mă așez. Mi-au dat puțin lacrimile. Sunt genul care merge din etapă în etapă, rar mă opresc să sărbătoresc. Dar a fost un moment în care m-am gândit: da, ai făcut ceva aici.”
Cel mai clar semnal este ce au făcut unii clienți pe pielea lor. Aproximativ șaptezeci de oameni și-au tatuat permanent logoul Bolzplatzkind. „Încă mi se pare ireal. Când cineva îmi trimite o poză și-mi spune «mi-am tatuat logoul tău», aproape că mă simt vinovat. Adică, ce-ai făcut? Acum îți sunt dator.” În zilele în care munca pe social media părea de nesuportat (și au existat astfel de zile, în jurul anului patru, când s-a gândit serios să renunțe), acești clienți au fost motivul pentru care n-a făcut-o.
Originea: irelevantă. Performanța: totul.
Dacă Bolzplatzkind are un crez, Förster îl spune într-un rând: „Originea nu contează, limba nu contează, contează performanța.” Se referă atât la geografie, cât și la statutul social. Terenul, cu liniile lui imaginare, era locul unde se opreau problemele lumii. „Nu conta de unde venea cineva. Că veneai de pe un șantier sau de la o bancă: pe terenul de fotbal, toți sunt egali. Contează performanța ta.”
Transpusă în conducerea unei afaceri, lecția rămâne aceeași. „Încrederea în sine, curajul și rezistența sunt esențiale în antreprenoriat, nu doar utile, ci esențiale. Ai nevoie de simțul pieței și al oamenilor. Apoi ai nevoie de curaj, pentru că eșecul e posibil din prima zi, mai ales dacă ești expus public pe social media. Și apoi vor veni furtuni (în sensul cel mai propriu al cuvântului, inclusiv shitstorm-uri), iar tu trebuie să treci prin ele și să continui să crezi în tine.”
Când motivația se termină, spune Förster, singurul lucru care umple golul este disciplina, aceeași disciplină care l-a făcut să se întoarcă pe Bolzplatz a doua zi, și a treia zi, ca să mai învețe un truc.
„Disciplina este incredibil de importantă, chiar și pe Bolzplatz, oricât de lipsit de griji ar suna. Trebuie să te tot întorci, ca să devii mai bun și să înveți. Poți transpune asta unu la unu în antreprenoriat. Vor fi momente în care n-ai nicio motivație. Atunci ai nevoie de disciplină. Mergi mai departe. Crezi în tine. Asta e calea.”
Henoch Förster, fondator și CEO, Bolzplatzkind
Un fintech din cutia poștală
Povestea mutării contului de business al Bolzplatzkind la Vivid este, cum spune Förster, „o mișcare tipică anilor ’90”. În cutia poștală a apărut o scrisoare fizică: hârtie, plic, tot tacâmul. A deschis-o crezând că e reclamă și a văzut o ofertă cu un bonus de înregistrare de 100 €. „Iau o sută de euro, îmi prind bine”, s-a gândit. Și-a deschis contul de pe telefon la scurt timp după.
Ce l-a făcut să rămână a fost produsul. „Aplicația e modernă, digitală, rapidă, incredibil de rapidă. Ai senzația că Vivid știa deja, de la un ecran la altul, încotro mergeam. Structura e clară. Asta contează pentru mine: vreau ceva simplu și necomplicat. Vivid face asta, de aceea am început și de aceea am rămas.”
Deocamdată folosește doar contul de business. Nu a explorat încă funcțiile de contabilitate sau de declarație fiscală, dar este deschis să le adopte pe măsură ce crește. Dacă Bolzplatzkind va deschide într-o zi un magazin fizic, spune el, se poate imagina folosind și POS-ul Vivid. Ce ar îmbunătăți? „Personal, nu am sugestii pentru aplicația Vivid, pentru că sunt foarte mulțumit de ea.”
„Cu băncile clasice pe care le știe toată lumea, sincer, n-am fost mulțumit. Sunt prăfuite și greoaie. Vivid este rapid, necomplicat, modern. De aceea sunt acolo.”
Henoch Förster, fondator și CEO, Bolzplatzkind
Contrastul care l-a convins îl va recunoaște oricine a încercat să facă afaceri cu o bancă tradițională. „Cu băncile clasice pe care le știe toată lumea, sincer, n-am fost prea mulțumit. Sunt prăfuite. Sunt greoaie. Eu vreau ceva rapid, necomplicat, modern. Sunt fan al firmelor tinere și proaspete, care țin pasul cu vremurile, nu al celor rămase în anii ’90. În afară de marketingul prin scrisori, ăla a fost bun.”
Beneficiul de zi cu zi este concret. Bolzplatzkind face uneori vânzări flash direct pe Instagram, în afara magazinului principal. „Îi trimit clientului IBAN-ul meu, el transferă suma, iar banii ajung repede în contul Vivid. Așa pot expedia coletul în aceeași zi. Asta ajută magazinul.” Pentru un brand care face vânzări flash pe Instagram într-o sâmbătă după-amiază, viteza cu care ajung banii face diferența dintre a expedia azi și a expedia luni.
Înapoi la rădăcini
Sus, în podul mamei lui, cutiile de carton nu mai sunt. Bolzplatzkind are acum propriul sediu, propriul depozit, propria echipă. Dar Förster revine aici când vrea să-și amintească. „Mă surprinde cât spațiu e, pentru că atunci era plin. Plin de cutii de carton, zeci de cutii. Îmi făceam loc printre ele, împachetam coletele și le duceam cinci sute de metri până la poștă. Unele erau stivuite câte zece; uneori cădeau. E nebunie să revin aici. Încă simt mirosul. Îmi vin amintirile. Mi se face pielea de găină.”
Zece ani de la un cuvânt scris într-o duminică ploioasă la un logo pe care oamenii și-l pun pe piele. Mingea tot trece pe lângă poartă. Intenționat.
