Cantina rotundă care a devenit Sushi World

Sushi World este un restaurant all-you-can-eat din Lainate, lângă Milano, care servește pește proaspăt, stridii și scampi, alături de bucătărie japoneză și chinezească.

Clădirea este rotundă. Este primul lucru pe care îl observă oricine ajunge cu mașina la Sushi World, în Lainate, un oraș liniștit de la marginea industrială a Milanului. Cu mult înainte să servească somon, structura curbată a fost o cantină self-service pentru muncitorii din zona industrială locală. Când a găsit-o Stefano, proprietarul anterior era epuizat (conducea restaurantul dimineața și mergea la facultate seara) și gata să vândă. Stefano a preluat locul și, pe 19 august 2024, și-a deschis propriul restaurant.

După doi ani, se ocupă de bucătărie, de sală și, la fel de important, de bani. Plătește aproximativ douăzeci de angajați și o listă schimbătoare de furnizori, își depune declarațiile fiscale printr-un contabil și își urmărește atent marjele. Undeva în această aritmetică zilnică se află o platformă financiară pe care a găsit-o cum găsește aproape orice: pe Google.

O cantină cu acoperiș curbat

Stefano nu a crescut visând la Lainate. A crescut în restaurante. Părinții lui lucrează în ospitalitate de peste treizeci de ani, iar el ajuta în sală și servea clienții încă de copil.

„Pasiunea vine de la părinții mei”, spune el. „Mă simțeam bine făcând asta. Îmi plăcea munca.”

Când a venit momentul să-și deschidă propriul local, avea două variante: o locație mai aglomerată în Cornaredo, pe un drum național cu trafic intens, și clădirea rotundă din Lainate. A ales Lainate și a ales după instinct.

Sunt și alte localuri all-you-can-eat în apropiere și există concurență, dar să lucrezi într-un loc ca Lainate este o experiență frumoasă.

Stefano, proprietar, Sushi World

Începuturile au fost lente. Zona este aproape pustie (abia trece câte o mașină, exact ce îi place lui Stefano la ea), așa că a lansat o reducere de 20 la sută ca să atragă oamenii. Au venit, le-a plăcut mâncarea și au rămas. A fost chiar o perioadă de aproximativ o lună în care primăria nu îi aprobase încă panoul cu firma și a trebuit să-l acopere complet; o vreme, singurul mod în care oamenii aflau că există Sushi World a fost social media.

O sală mică, douăzeci de perechi de mâini

Întreabă-l pe Stefano ce îi diferențiază restaurantul de numeroasele localuri de sushi din jurul Milanului și nu va pomeni întâi de meniu. Va pomeni de servire.

„Restaurantele de sushi din Italia sunt, în general, foarte asemănătoare”, spune el. „Noi suntem un restaurant mic, cu mult personal, așa că servirea este cu siguranță cu o treaptă mai sus. În localurile foarte mari nu poți avea grijă de fiecare client.”

Toți clienții spun că restaurantul este foarte, foarte bun. Nimeni nu s-a plâns vreodată de mâncare.

Stefano, proprietar, Sushi World

Apoi este mâncarea. Preparatul de care este cel mai mândru este un somon marinat cu sfeclă roșie, fenicul și pătrunjel, o rețetă pe care o descrie ca bine cunoscută în Europa de Vest și mâncată de norvegieni exact așa. Somonul vine mai ales din Norvegia; tonul este sicilian; lupul de mare, italian. La pește, prospețimea nu este un slogan, ci o verificare zilnică: în fiecare dimineață se verifică fermitatea somonului, pentru că fermitatea îți spune dacă a sosit în acea zi sau a stat în depozit. Dacă o livrare nu este cum trebuie, o semnalează, iar dacă problema nu se rezolvă a doua zi, schimbă furnizorul. Să ai mai mulți furnizori, explică el, exact asta e ideea.

Prânzul care nu se plătește niciodată

Cu toată liniștea din sală, afacerea din spate este necruțătoare. Prânzul, spune Stefano direct, abia dacă aduce vreun cent. Ține all-you-can-eat-ul de la prânz la un preț fix mic pentru că restaurantul trebuie oricum să fie deschis ca să servească cina, iar cina, la aproape dublul prețului, este locul unde se face marja.

Prânzul a fost mereu partea cea mai grea, pentru că la prânz practic nu câștigi niciun cent. Dar ca să-i servești pe clienții de la cină, restaurantul trebuie neapărat să fie deschis toată ziua.

Stefano, proprietar, Sushi World

Presiunile mai mari sunt personalul și taxele. Pentru că publicul all-you-can-eat mănâncă mai mult, e nevoie de mai multe mâini, în jur de douăzeci de oameni, iar gestionarea lor este, cu cuvintele lui, cea mai grea provocare, organizatoric și financiar. Peste toate acestea vine sistemul fiscal italian, pe care îl consideră împovărător pentru o afacere tânără: în primul an, spune el, a avut costuri de peste 300.000 de euro, a încasat mai puțin de jumătate din această sumă și tot a datorat aproximativ 10.000 de euro taxe, pentru că pierderile se amortizează pe mai mulți ani, nu se deduc dintr-odată. Sfatul lui pentru oricine deschide un restaurant este modelat complet de această experiență: calculează foarte atent câți bani îți vor rămâne ca să ții localul în funcțiune după deschidere.

Și concurența s-a înăsprit. În ultimul an s-au deschis în apropiere mai multe restaurante all-you-can-eat noi, iar marjele s-au subțiat. Este, spune el, un sector epuizant, în care trebuie să fii bun în același timp la mâncare, personal și servire.

O căutare care a început pe Google

Stefano se ocupă singur de plățile restaurantului și le face aproape pe toate prin transfer: furnizori, angajați, tot. Așa că, atunci când a căutat un cont mai bun, criteriile lui au fost precise: fără comisioane și dobândă la soldul din cont. A scris asta pe Google și a găsit Vivid.

Cel mai mult apreciază trei lucruri: cashbackul, depozitul cu dobândă și transferurile fără comision. Doar transferurile adună o sumă. La furnizorul anterior plătea 1,50 euro pe transfer; cu douăzeci de angajați, asta înseamnă deja 30 de euro, iar cu furnizorii incluși, estimează că vechile comisioane ajungeau la 50–60 de euro pe lună.

În mijlocul discuției, își scoate telefonul ca să verifice cifra exactă. „Deschid aplicația Vivid”, spune el, „și văd 491 de euro cashback”, câștigați, estimează el, în aproximativ șase luni. Adaugă comisioanele de transfer pe care nu le mai plătește și randamentul depozitului și face socoteala pe loc: în jur de 740 de euro economisiți în jumătate de an. Are planul plătit Enterprise, care îl costă aproximativ 70 de euro pe lună, dar se grăbește să precizeze că și planul gratuit îți permite să faci transferuri fără comision.

Nu este lipsit de spirit critic, iar asta face ca laudele să conteze. Principala lui nemulțumire este lipsa unei linii telefonice: asistența se face doar prin mesaje, ceea ce devine o problemă când e ceva urgent. A observat și că transferurile trimise sâmbăta nu ajung până luni, lucru care îi neliniștește pe beneficiarii noi până când apar banii. Ar vrea un serviciu telefonic care să-i poată liniști pur și simplu pe oameni că fondurile vor ajunge. Este genul de feedback precis, din experiență, care vine doar de la cineva care chiar își conduce afacerea cu acest instrument.

Roagă-l pe bucătar

Stefano n-ar deschide un al doilea restaurant: prea obositor și, în Italia, spune el, sunt pur și simplu prea multe. Următorul lui proiect va fi altceva, poate o sală de jocuri adevărată, cu bowling și biliard, sau un supermarket; ceva care, în viziunea lui, răspunde unei nevoi de bază. Sălile de pariuri le exclude complet.

Dar primul restaurant, e sigur, a meritat. Este, mai presus de toate, un om căruia îi place să mănânce.

„Când vreau ceva de mâncare, îl rog pe bucătar și bucătarul mi-l face”, spune el. „Pentru mine, ăsta e un lucru foarte bun.”

Notă: Acest articol reflectă experiența individuală a unui client Vivid și are doar scop informativ general. Nu reprezintă consultanță juridică, financiară, de investiții sau fiscală și nu garantează rezultate viitoare. Acolo unde este vorba de un randament al fondurilor, valoarea investițiilor poate crește sau scădea și este posibil să recuperezi mai puțin decât ai investit. Disponibilitatea produselor, ratele și condițiile depind de plan și se pot modifica. Informațiile sunt valabile la data de iulie 2026. Înainte de a lua decizii financiare, cere sfatul unui specialist calificat.